Duminică 1 iunie 2025, românii din Spania au sărbătorit împreună Ziua Românilor de Pretutindeni și Ziua Copilului!
În Torrejón de Ardoz, Madrid, polígono industrial Las Monjas, pe Calle Trópico, Nr 6, 28850, începând cu ora 11.00!

Recital Adriana Antoni
1 Iunie a fost Ziua Internațională a Copilului, iar noi nu i-am uitat pe cei mici! Cu mic, cu mare, românii au petrecut împreună într-o atmosferă de sărbătoare, cu zâmbete, muzică și preparate tradiționale românești! Românii prezenți la festival s-au putut bucura de dulciuri, papanași, prăjituri, cozonaci secuieşti, langoși, înghețată românească și multă voie bună pentru întreaga familie!

Recital Aurora și Săndel Mihai
Cei mici s-au bucurat și de o super petrecere cu spumă – unde distracția a fost garantată, plus castelele gonflabile pentru copii care le-au adus și mai multă veselie!

Recital Vasilica Tătaru
În cadrul festivalului, ne-am bucurat împreună de muzică și preparate tradiționale românești, mici, cârnați, șaorma, pastramă, frigărui, ceafă de porc și multe altele, alături de: Adriana Antoni, Radu Ille, Vasilica Tătaru, Aurora și Săndel Mihai, George Pârvan, Nicoleta Dumitru, Elena Toma, Formația Bebe de la Alba și mulți alții!
În cadrul evenimentului, din partea autorităților spaniole au luat cuvântul primarul orașului Torrejón de Ardoz, Alejandro Navarro Prieto, și consilierul Mircea Ioan Apintilioaei, fiind însoțiți de Rubén Martínez Martín, consilier pentru Bunăstare Socială, Educație și Imigrație în cadrul primăriei Torrejón de Ardoz. Din partea autorităților române, Răzvan Anicăi, consul în cadrul Consulatului General al României la Madrid, a adresat un discurs în care a transmis felicitări comunității românești pentru semnificația festivalului, încurajând totodată o colaborare mai strânsă și o susținere reciprocă în rândul românilor din Spania și din diaspora.

Recital Radu Ille

George Pârvan

Recital Nicoleta Dumitru și Elena Toma
Intrarea a fost liberă!
Organizator: Uniunea Muncitorilor Români.
Sponsori: Carmangeria Românească, Logistica Moise și Casa Domnitorul
Colaboratori: Midcar și Primăria din Torrejón de Ardoz.
Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și organizat sub înaltul patronaj al Ambasadei României în Spania.
Pe 1 iunie am petrecut împreună românește!
Parteneri media: Periodico El Rumano, Radio Românul, TeiaMedia
#DepartamentulpentruRomâniidePretutindeni
#ZiuaRomânilorDePretutindeni #ZiuaCopilului #1iunie #Români #Spania #DRP #AmbasadaRomâniei





